Litigii cu dezvoltatorii imobiliari: soluții legale
Ce faceți când dezvoltatorul imobiliar întârzie sau refuză livrarea locuinței ? Cabinet Avocat Vasiliu Andrei vă explică cum puteți să intrați în posesia bunului fără a fi nevoiți să suportați creșterea valorilor pieței imobiliare!
Din cauza creșterii prețurilor din ultima perioadă, dezvoltatorii imobiliari au încercat prin orice mod, să crească prețul final al apartamentelor, in ciuda faptului că au fost încheiate anterior promisiuni de vânzare-cumparare.
Ați achitat un avans pentru un apartament, ați semnat o promisiune de vânzare-cumpărare, însă termenul de finalizare a fost depășit sau dezvoltatorul evită încheierea contractului final?
În astfel de situații, problema nu este doar întârzierea, ci și riscul ca recuperarea sumelor achitate să devină dificilă sau, în anumite cazuri, parțial imposibilă, în funcție de clauzele contractuale și de momentul în care se acționează.
-
Ați achiziționat un imobil și dezvoltatorul nu a respectat termenul de predare?
-
Dezvoltatorul nu mai dorește să încheie contractul de vânzare-cumpărare pe motiv că au crescut prețurile imobilelor?
Unde greșesc majoritatea cumpărătorilor
În practică, cea mai frecventă problemă nu este doar întârzierea, ci faptul că mulți cumpărători acceptă amânări repetate sau modificări informale, fără să își evalueze poziția juridică. În timp, această pasivitate poate reduce semnificativ șansele de recuperare a sumelor achitate.
Refuzul dezvoltatorului de a preda locuința la termen sau de a respecta promisiunea de vânzare-cumpărare poate reprezenta o încălcare gravă a obligațiilor legale și contractuale. În cazul unor litigii cu dezvoltatorii imobiliari, legea oferă cumpărătorului mai multe instrumente de apărare:
- Acțiune în instanță pentru obținerea unei hotărâri care să țină loc de contract. Dacă ați încheiat o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare și ați îndeplinit toate obligațiile care vă reveneau (inclusiv plata avansului), dar dezvoltatorul refuză semnarea contractului final, instanța poate obliga vânzătorul să respecte angajamentul inițial
- Solicitarea de daune-interese – Dacă întârzierile sau refuzurile dezvoltatorului v-au adus prejudicii (chirii plătite suplimentar, pierderi financiare etc.), puteți cere instanței despăgubiri.
Dacă vă aflați într-o astfel de situație, este esențial să vă evaluați corect poziția juridică înainte de a lua o decizie.
O analiză rapidă a documentelor poate face diferența între recuperarea integrală a sumelor și dificultatea recuperării acestora.
IMPORTANT: Puteți acționa dezvoltatorul în instanță doar în termen de 6 luni de când imobilul trebuia să fie finalizat!