Despre noi
Vasiliu Andrei-Nicolae
AVOCAT BUCUREȘTI
Cabinetul de avocatură Vasiliu Andrei Nicolae a fost înființat în anul 2008. Cu o experiență de peste 18 ani, ne dedicăm sprijinirii clienților prin consultanță juridică solidă și soluții adaptate fiecărui caz.
Profesionalismul, devotamentul, forța și încrederea sunt fundamentele prin care transformăm situațiile ipotetice în soluții câștigate definitiv în fața instanțelor de judecată.
Domnul avocat Vasiliu Andrei-Nicolae este pregătit să ofere informațiile și sprijinul necesar în probleme juridice apărute în dreptul românesc.
Alături de o echipă de specialiști cu experiență, vă poate reprezenta în fața instanțelor judecătorești, a organelor de urmărire penală, a autorităților cu atribuții jurisdicționale, a notarilor publici și executorilor judecătorești, precum și în fața instituțiilor și autorităților publice.
Acordăm asistență juridică persoanelor fizice și juridice pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor legitime, prin mijloace legale adaptate fiecărui caz.
Dreptatea nu este un privilegiu, este un drept. Suntem alături de cei care o revendică.
AVOCAT COLABORATOR
Absolventă a Facultății de Drept – Alexandru Ioan Cuza din Iași și a două cursuri de master în Dreptul afacerilor și Malpraxisul medical, doamna avocat este capabilă să ofere consultanță de înaltă calitate, seriozitate, profesionalism și încredere.
AVOCAT STAGIAR ASOCIAT
VOICULESCU DIANA-VALENTINA
Diana Voiculescu este avocat stagiar, absolventă a Facultății de Drept din cadrul Universității din București, promoția 2023, și a programului de masterat Drept civil și drept procesual civil aprofundat din cadrul Universității Titu Maiorescu, absolvit în anul 2025.
În cadrul formării sale profesionale, a efectuat un stagiu în Roma, în domeniul drepturilor omului, experiență care a contribuit la aprofundarea cunoștințelor juridice și la dezvoltarea unei perspective europene asupra protecției drepturilor și libertăților fundamentale.
Aflată într-un continuu proces de dezvoltare profesională, manifestă un interes constant pentru aprofundarea diverselor ramuri ale dreptului
Cabinetul de avocatură Vasiliu Andrei Nicolae a fost înființat în anul 2008. Cu o experiență de peste 17 ani, ne dedicăm sprijinirii clienților prin consultanță juridică solidă și soluții adaptate fiecărui caz.
Profesionalismul, devotamentul, forța și încrederea sunt fundamentele prin care transformăm situațiile ipotetice în soluții câștigate definitiv în fața instanțelor de judecată.
Domnul avocat Vasiliu Andrei-Nicolae este pregătit să ofere informațiile și sprijinul necesar în probleme juridice apărute în dreptul românesc.
Alături de o echipă de specialiști cu experiență, vă poate reprezenta în fața instanțelor judecătorești, a organelor de urmărire penală, a autorităților cu atribuții jurisdicționale, a notarilor publici și executorilor judecătorești, precum și în fața instituțiilor și autorităților publice.
Acordăm asistență juridică persoanelor fizice și juridice pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor legitime, prin mijloace legale adaptate fiecărui caz.
Dreptatea nu este un privilegiu, este un drept. Suntem alături de cei care o revendică.
AVOCAT COLABORATOR
MORENCIU CĂTĂLINA-ALEXANDRA
Absolventă a Facultății de Drept – Alexandru Ioan Cuza din Iași și a două cursuri de master în Dreptul afacerilor și Malpraxisul medical, doamna avocat este capabilă să ofere consultanță de înaltă calitate, seriozitate, profesionalism și încredere.
AVOCAT STAGIAR ASOCIAT
VOICULESCU DIANA-VALENTINA
Diana Voiculescu este avocat stagiar, absolventă a Facultății de Drept din cadrul Universității din București, promoția 2023, și a programului de masterat Drept civil și drept procesual civil aprofundat din cadrul Universității Titu Maiorescu, absolvit în anul 2025.
În cadrul formării sale profesionale, a efectuat un stagiu în Roma, în domeniul drepturilor omului, experiență care a contribuit la aprofundarea cunoștințelor juridice și la dezvoltarea unei perspective europene asupra protecției drepturilor și libertăților fundamentale.
Aflată într-un continuu proces de dezvoltare profesională, manifestă un interes constant pentru aprofundarea diverselor ramuri ale dreptului
Anterior accederii în profesia de avocat, a activat în calitate de consilier juridic în cadrul unui birou de executori judecătorești, dobândind experiență practică în materia executării silite, precum și o înțelegere aplicată a procedurilor juridice și a dinamicii relației cu justițiabilii.
Parcursul său profesional este susținut de o disciplină riguroasă și o capacitate ridicată de organizare, dezvoltate inclusiv prin practicarea sportului de performanță timp de 12 ani. Această experiență i-a consolidat perseverența, reziliența în situații de presiune și orientarea către atingerea obiectivelor.
Se remarcă prin seriozitate, atenție la detalii și implicare în gestionarea cauzelor, urmărind constant perfecționarea profesională și oferirea unor servicii juridice de calitate.